S-a făcut gluma anului în fotbalul din România. Pe transmisiunea în direct a meciului FC Argeș – Unirea Slobozia, scor final 0-1, reacția unui suporter l-a făcut să izbucnească în râs până și pe comentatorul TV.
În minutul 34, atunci când tabela indica egalitate, un fan al piteștenilor nu a mai suportat jocul favoriților săi, motiv pentru care a strigat: „Domn primar, ce facem cu ăștia? Că mă enervează, mă scoate din pepeni”.
Comentatorul sportiv Dragoș Borchină, de la Prima Sport și unul dintre cei mai spectaculoși din România, a completat imediat: „Asta e gluma toamnei în fotbalul românesc. Asta apropo de suporterii despre care vorbeam mai devreme. E un adevărat spectacol. Dacă meciul nu e grozav, nicio problemă”.
Din nefericire pentru FC Argeș, evoluția ștearsă a culminat cu golul decisiv al lui Gabriel Lazar, din minutul 64. După 13 etape, formația retrogradată în Liga 2 se află pe locul 15, în timp ce ialomițenii se clasează pe a treia poziție.
Antrenorul piteștenilor s-a considerat defavorizat la finele partidei și astfel a răbufnit. Eugen Neagoe s-a arătat gata să-l sune pe Răzvan Burleanu, președintele FRF, pentru a-i transmite cum s-a comportat arbitrul de rezervă.
„Nu știu cum îl cheamă pe acest arbitru de rezervă, dar m-a luat la mișto, mi-a spus ceva foarte urât, sincer. Sunt de foarte mulți ani în fotbal, vreo 43-44 de ani și nimeni nu m-a jignit până acum. O să îi dau un telefon domnului Burleanu și am să vorbesc neapărat cu el, am să le transmit exact ce mi-a spus acest băiat.
Fără să jignesc, fără să folosesc măcar un cuvânt, mi-a spus ceva, dar nu pot să reproduc. Cred că e prima oară când mă auziți cu așa ceva. Este un copil și m-a jignit. Asta este situația”, a declarat Eugen Neagoe.
Tehnicianul a fost de părere că formația sa nu a primit un penalty clar ca lumina zilei.
„Penalty clar, nu e penalty? Singur cu portarul, putea să îi dea și roșu. E 1-0, dacă marcăm și cu asta-basta. A trebuit neapărat să câștige Slobozia. Știam că va fi foarte greu să prindem play-off-ul. N-am reușit să marcăm, nu pot să intru eu să fac marcaj în careu. Punem mingea jos, pasăm, dar ratăm. Când am avut penalty, nu ni s-a dat”, a completat cel poreclit „Geană”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER